
FIVE CONTINENTS GROUP BOTOȘANI-CALITATE DE 5 STELE
Five Continents Group SRL. este o companie cu capital integral românesc, axată pe producția de produse lactate. Ideea și prima parte a investiției a pornit în August 2003, în urma deciziei unui grup de acționari din Botoșani, București și Cluj.

Locul inițial pentru amplasarea fabricii de lapte (1.08.2003)
Urmărind ideea grupului de acționari, de a dezvolta o fabrică modernă în zona Municipiului Botoșani, în localitatea RĂCHIȚI, cu cele mai noi dotări și care să beneficieze de tehnologie de ultimă generație, în 20 Decembrie 2005 a demarat activitatea noii fabrici de produse lactate, amplasată pe fosta platformă industrială din Răchiți, zona abatorului. O fabrică ridicată de la zero, în urma unei investiții inițiale de 1,4 mil.euro, fonduri proprii, dar și ajutor comunitar prin fostul program SAPARD.
Inițial, beneficiind de o suprafață de aproximativ 1.500 mp., capacitatea de procesare a fabricii a fost dimensionată la 50.000 litri lapte/zi.
Încă din prima zi, fabrica a recepționat 20.000 litri de lapte din fermele și gospodăriile din județul Botoșani.

Acționarii inițiali și actuali ai fabricii (1.08.2003)

Începuturile construcției fabricii (14.05.2005)

Continuarea construcției fabricii (10.06.2005)
În anul 2008 s-a făcut o nouă investiție semnificativă, tot cu fonduri europene FEADR, etapa a doua de dezvoltare, în vederea extinderii spațiului de producție, vizate fiind producția de lapte la PET, produse proaspete și lapte de consum, brânzeturile frământate și ambalarea în termoforming.

Continuarea modernizării fabricii (31.03.2017)
În urma celei de a treia etape de investiție în tehnologizare, de aproximativ 5 mil euro în anul 2017, cu fonduri europene prin AFIR capacitatea de producție s-a dublat, simultan cu o diversificare majoră a portofoliului de produse:
=cașcaval din lapte de vacă, oaie și capră, cu etichetă brand propriu și mărci private; diferite sortimente și gramaje;
=cașcaval afumat din lapte de vacă, cu etichetă brand propriu și mărci private;
=ruladă de cașcaval din lapte de vacă, cu etichetă brand propriu și mărci private;
=telemea din lapte de vacă si oaie, cu etichetă brand propriu și mărci private; diferite sortimente și gramaje;
=burduf din caș din lapte de vacă și oaie, cu etichetă brand propriu și mărci private; diferite sortimente și gramaje;
=brânză proaspătă de vacă la caserole din plastic;
=lapte de consum ESL la PET și pungă;
=produse proaspete ( Lapte bătut, Sana, Chefir, Iaurt, Ayran, etc ) la PET, găleți, caserole; diferite sortimente și gramaje;
=cremă de urdă în ambalaje mari de 10 kg,5 kg și la caserole de 500g;
=smântână fermentată și dulce în ambalaje mari de 10 kg,5 kg și la caserole de 500g și 900 g; diferite sortimente și gramaje;
=brânză topită la tuburi de 125 g;
=mozzarella din lapte la bucăți de 1-2 kg în folii vidate și la biluțe de 125 g și 25g ambalate în caserole în saramură.
Următoarele etape de dezvoltare, patru, cinci și șase, au început în anii 2021 și continuă și în 2025 cu echipamente noi pentru tehnologia produselor, sisteme de ambalare și porționare moderne și rapide, noi sisteme de spălare și igienizare ambalaje și fabrica, fabricare telemea în cutii de tablă prin metoda de autopresare, mijloace de transport produse finite-dube frigorifice și materie primă-cisterne, panouri fotovoltaice pentru 1.2 MW/H pentru independența energetică completă, centrală termică pentru abur și încălzire pe peleți din resturi industriale din semințe de floarea soarelui și resturi de lemne și rumeguș.
Chiar de la începutul activității, materia primă utilizată a fost 100% lapte românesc din zona județului Botoșani și județe limitrofe. Pentru asigurarea materiei prime a fost organizată o rețea de colectare a laptelui la nivelul județului Botoșani, extinsă ulterior și în județele învecinate, vizând producția de lapte din ferme, dar și producția din gospodăriile individuale. Cu acest aspect ne mândrim și în prezent, deoarece în continuare acordăm o atenție foarte mare procesului de colectare directă, ceea ce determină semnificativ și calitatea ridicată a produselor noastre.
Aspectele care caracterizează produsele Five Continents Group sunt gustul, definit de proprietățile laptelui materie primă, și calitatea intrinsecă a produselor, garantată prin utilaje de nivel tehnologic și igienic ridicate, personal instruit dedicat pentru realizarea de calitate, certificările Sistemelor de Management al calității și Siguranței Alimentului FSMS, aplicabile în cadrul companiei (FSSC 22000, IFS, BSCI).
Faptul că produsele noastre sunt realizate după tehnologie respectând eticheta curată, fără conservați și aditivi, conferă consumatorului posibilitatea de a descoperi în acestea gustul sănătos al naturii. Ceea ce scrie pe etichetă este ceea ce conține produsul: lapte de calitate, culturi lactice selecționate specific produsului, cheag, sare, fum natural din lemn de fag, separate pe produse și depinde de produs și tehnologia aplicată.
Standardele înalte de calitate, aliniate cerințelor europene, nivelul dotărilor și tehnologiile de ultimă oră aplicate, la care se adaugă pasiunea și priceperea oamenilor, asigură consumatorul că, sub marca Five Continents Group Botoșani, va descoperi produse care satisfac și cele mai pretențioase gusturi.
În prezent, compania Five Continents Group SRL. este remarcată ca fiind una dintre cele mai importante producătoare române de produse lactate, recunoscută atât pe piața internă, cât și pe piața externă.
Marca de identificare recunoscută și înregistrată la nivel de EU este ROMANIA L1 CE.
Produsele sunt disponibile la vânzare la nivel național, în cadrul rețelelor IKA (Kaufland, Lidl, Auchan, Carrefour, Metro, Selgros, Mega Image, etc.) sub brand propriu, dar și mărci private, dar și în piața Traditional Trade din Regiunea Moldova ( zona Botoșani până la Vatra Dornei și Focșani). Avem și activități de livrare în rețeaua intracomunitară de magazine din Germania, Spania, Italia, Marea Britanie, etc., precum și export în țări ca Moldova și Liban.
Angajată în protecția mediului, utilizarea de resurse regenerabile și de reciclare și revalorificare, fabrica Five Continents Group Botoșani a căutat și realizat o serie de soluții tehnice pentru a realiza aceste scopuri:
=panouri fotovoltaice cu o putere instalată de 1200 kwh;
=centrală termică pe peleți;
=revalorificare totală a produselor și subproduselor rezultate în timpul procesului tehnologic;
=recuperare deșeuri și ambalaje prin efort propriu sau contracte cu firme specializate.