O fabrică din Botoșani aleasă de nemți pentru calitate! Compania botoșăneană Five Continents Group produce cașcaval pentru gigantul Muller. Negocierile între cele două părți au durat aproape un an, timp în care gigantul german a făcut mai multe teste de calitate la fabrica Five Continents.
„Noi vom continua producția sub brandul propriu pe absolut toată gama, dar vom produce, concomitent, și produse pentru brandul Muller. În primă fază avem contract pe cașcaval, dar există negocieri și pentru alte produse. Ei au venit, au realizat produsele la noi după rețeta lor, le-au trimis în Germania pentru a fi verificate și au hotărât să producă la Five Continents”, a declarat omul de afaceri Tonino Boldea, proprietarul fabricii Five Continents.
Compania botoșăneană mai produce cașcaval și alte produse lactate pentru Carrefour și Lidl, fiind comercializate sub brandurile proprii ale celor două lanțuri.
De asemenea, Five Continents negociază și cu alte lanțuri de magazine fabricarea de produse lactate care vor fi comercializate sub brandurile acelor lanțuri. Firma botoșăneană Five Continents este prima companie din România care a primit acordul Uniunii Europene pentru a comercializa produse lactate în spațiul comunitar. Gigantul Muller are o istorie de peste 100 de ani și cinci fabrici la nivelul Europei.